Salt la informațiile despre produs
1 din 4

Baciul

Baciul

Mihai Stăncescu: „Cum nu de puține ori mi se întâmplă explorând locuri noi, soarele se pregătea de asințit, iar eu eram încă la volan, pe șosea, în localități necunoscute, fără vreun loc deschis din care să surprind apusul și presat de pierderea drastică a luminii.
Din fericire, am găsit curând un câmp deschis, cu vedere până spre Bucegi. Lumina a fost spectaculoasă, cu tonuri variate și vii, cum rar am surprins vara, însă supriza a fost să observ un cioban cu o turmă de oi, venind din contralumină spre mine. Prezența lor a schimbat atmosfera, dând viață și farmec unui cadru idilic, un context pe care nu mă așteptam să îl imortalizez: oieritul la șes, surprins la sfârșit de zi.
A fost unul dintre cele mai spectaculoase apusuri din ultimii ani cu unul dintre cei mai fotogenici subiecți și unul dintre cei mai cumsecade oameni pe care i-am întâlnit. Baciul, Nea Gheorghe, deși ”camera-shy” inițial, a fost uimit când s-a putut vedea pe un print pe pânză. Bucuria mea este că, cel puțin pentru el, am putut transforma banalul în frumos.”

Mărime
Preț obișnuit 150 lei
Preț obișnuit Preț redus 150 lei
Vânzare Stoc epuizat
Taxe incluse. Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.
Cantitate
Vedeți detaliile complete

Ce înseamnă Fine-Art Print la Artifact Print Boutique?

Giclée print pe hârtie fotografică

Durată de viață (rezistența culorilor) +100 de ani mulțumită cernelurilor premium, imprimantei profesionale și a hârtiei fotografice originale de 250gsm cu aspect perlat.

Sustine artistul

Fiecare print de autor comandat include un comision care ajunge în contul artistului. Încurajează-i arta și devino proprietarul unei piese de colecție!

Handled with care

Print-urile Fine-art sunt ambalate cu grijă într-un tub protector și vor ajunge la tine în stare perfectă.

Dacă doriti să revedeti...

Fine ART Prints

Fine ART Prints

Transformă-ți casa într-o galerie de artă și susține artiștii români comandându-le creațiile...